Top 5 chefi bucatari romani care au cucerit Europa

kitchen-731351_960_720

Suntem cu totii obisnuiti sa auzim des despre Chef Florin Dumitrescu, Catalin Scarlatescu si Chef Bontea de la TV, din emisiunile televizate in Romania. Poate ca pentru multi dintre oamenii care lucreaza in domeniu, aceste trei embleme reprezinta un punct de reper in aria culinara.

 

Insa in afara de cei trei, exista multi alti bucatari de succes, ce si-au scos sortul de bucatar la inaintare si au facut senzatie in restaurante celebre din lume. Astazi va prezentam in acest articol povestea unor bucatari romani celebri care au ajuns sa lucreze in cele mai cunoscute restaurante din Europa.

 

1. Chef Radu Dumitrescu – celebrul COOKatar

Un adevarat profesionist, Radu a lucrat multi ani pe malurile Spaniei, acolo unde a uimit cu retetele imprastiate pe retele de socializare intr-un mod unic. Este cunoscut pentru site-ul COOKatar acolo unde isi impartaseste realizarile unice, fiind pasionat si de fotografie.

 

La momentul actual puteti regasi operele de arta ale lui Radu Dumitrescu la Voila, in Bucuresti, sector 1, dar si la Lovin’ Winebar & Bistro la intrarea in Bucuresti, acolo unde activeaza in calitate de co-proprietar.

 

Este extrem de cunoscut pentru modul in care reinterpreteaza meniurile sezoniere. Mancarea lui redefineste stilul foodporn si readuce la viata culorile din farfurie.

 

2. Catalin Petrescu – fost chef bucatar in Norvegia

Catalin a lucrat foarte multi ani in Norvegia intr-un restaurant cu stele Michelin, care se ocupa de prepararea meniurilor pentru Casa Regala a Norvegiei. Cu alte cuvinte, putem spune la propriu ca Petrescu gateste regeste.

 

In Norvegia Catalin s-a specializat pe arta culinara asiatica – gatind in stilul fusion asiatic & sushi – fiind un profesionist desavarsit in prepararea sushi. La momentul actual gateste sushi, fiind sushi chef la Argentine Sushi & Steak, in Bucuresti. Longevitatea restaurantului (peste 10 ani pe piata) si experienta directa a chefului Catalin Petrescu, de care se bucura brandul pe deplin, dau acestei locatii o aura aparte.

 

Este unul dintre cele mai renumite restaurante din Bucuresti.

 

3. Chef Foa – unul dintre cei mai cunoscuti chefi din Romania

Florin Scripca, alias Chef Foa, este unul dintre cei mai cunoscuti bucatari romani care au trecut granitele si au dus mai departe numele Romaniei in restaurantele de lux ale lumii. A lucrat peste 10 ani in restaurante celebre precum: Jamie Oliver’s Fabulous Feasts, The Nut Tree Inn si multe altele.

 

Are o cariera impresionanta in bucatarie iar la momentul actual este liderul unei echipe formate din peste 60 de bucatari, avand in grija coordonarea a peste 10 localuri din Romania.

 

Alaturi de Chef Adrian Hadean este unul dintre cei mai cunoscuti chefi bucatari din Romania. Poate fi regasit pe facebook, ca parte a echipei Flavours Food Design.

 

4. Johnny Susala – emblema noii generatii de bucatari care au cucerit lumea

Romanul Johnny Susala este unul dintre cei mai buni chefi din Romania, asa cum este recomandat si pe pagina sa de Facebook. Face parte din scoala noua a bucatarilor, fiind distinctiv prin creativitatea si abordarea indrazneata pe care o are atunci cand gateste.

 

Este un chef bine cunoscut pentru respectul pe care il are fata de ingredientele pe care le foloseste in retetele sale. La momentul actual poate fi regasit ca membru in echipa HORECA School si la 2C atelier de chefi.

 

5. Nico Lontras – recunoscut pentru bucataria romaneasca

Nico este unul dintre cei mai buni bucatari romani, fiind si printre putinii chefi recunoscuti pentru modul in care reinterpreteaza bucataria traditionala romaneasca. El s-a intors in Romania in 2013, dupa foarte multi ani petrecuti in Europa.

 

Poate fi urmarit pe Facebook acolo unde scrie si impartaseste cu publicul sau unele dintre cele mai noi retete, reinterpretari contemporane ale bucatariei romanesti. Face parte si el din echipa Rare Food Services – 2C – atelier de chefi, alaturi de Johnny Susala.

 

Este de asemenea trainer si la HORECA School. Este unul dintre cei mai respectati romani intr-ale bucatariei.