Piese Scuter care trebuie schimbate odată cu venirea primăverii

De-ndată ce iarna s-a terminat, pasionații de scutere preferă să renunțe la mașină în favoarea scuterului. Ca la orice alt vehicul, primăvara ar trebui să schimbi câteva piese scutere și consumabile, iar în acest articol îți vom spune care sunt acestea.

În primul rând, ar trebui să schimbi uleiul de motor și filtrul. Dacă nu ai folosit scuterul în sezonul rece și ai decis să-l ții în garaj, la căldură, trebuie neapărat să schimbi uleiul de motor. De ce? Pentru că uleiul își pierde proprietățiile după un an, indiferent de numărul de kilometri pe care i-ai parcurs. Fie că vorbim despre ulei 2T sau 4T, 10W40 sau 20W50, mineral, sintetic sau semi-sintetic, uleiul de motor este cheia longevității unui motor.

În al doilea rând, după cum bine știi, orice autovehicul are nevoie de o baterie pentru a funcționa, iar scuterul nu face excepție. O baterie trebuie neapărat să se afle pe lista de piese scutere care trebuie schimbate odată cu începutul primăverii, indiferent dacă este 4, 5, 6 sau 7Ah. Evident, bateria nu necesită schimbare în fiecare an deoarece ar trebui să aibă o durată de viață de 3-4 ani, dar este foarte important să verifici starea bateriei actuale pentru a constatata dacă ai nevoie de o baterie noua sau nu. Este destul de neplăcut să te grăbești dimineață la muncă și să constați că scuterul tău nu mai pornește din cauză că nu mai are baterie.

În al treilea rând, frânele sunt alte piese scutere care sunt expuse uzurii premature. În special pe străzile prăfuite, unde se folosește, de asemenea, sare din abundență – elemente care sunt foarte dăunătoare pentru frâne. Înainte să-ți scoți bijuteria din garaj pentru a inaugura primăvara, e important să verifici cu foarte mare atenție frânele.

Indiferent că sunt frână pe tambur sau pe disc, frâne pe față, pe spate sau de parcare, toate trebuie verificate.

Mai sunt și alte piese care trebuie inspectate înainte de a porni la prima călătorie cu scuterul de după sezonul rece, însă piesele pe care le-am menționat mai sus sunt cele mai afectate de temperaturile scăzute și sare și praf. Fiecare dintre aceste piese scuter merită verificate atât pentru siguranța ta, cât și pentru siguranța celorlalți participanți la trafic.

Lucrurile rele se întâmpla mereu fix în momentul nepotrivit și este posibil să constați că ai o problemă la scuter (fie rămâi fără baterie, fie nu mai prin frânele și câte și mai câte) chiar în ziua în care deja ești în întârziere.

Așa cum am învățat și la școala de șoferi, trebuie să fim preventivi atât înainte de a porni la drum, cât și în timpul condusului.

Sursa Imagine OpenClipart-Vectors  Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.