Peste 15.000 de ieseni au sarbatorit “Centenarul prin ochii prezentului”

vizual iasi 2

Evenimentul cultural – educativ “Centenarul prin ochii prezentului – o incursiune digitala in istorie” organizat de Asociatia Educativa Godmother” in perioada 22– 25 noiembrie 2018, in parcarea centrului comercial Felicia Shopping Center din Iasi a atras zilnic peste 5.000 de participanti.

Cea mai populara activitate din cadrul muzeului virtual a fost un photobooth interactiv, in care participantii au putut sa se fotografieze purtand costume specifice zilei de 1 decembrie 1918. Astfel, 1.025 persoane au interactionat cu aparatul Kinect, 741 fotografii au fost printate, iar costumele preferate de participanti au fost cele de conducator (308), soldat (208), taran (122), burghez (89), infirmiera (82).

“Am inregistrat la Iasi o participare fantastica! Si iesenii au fost incantati sa-si redescopere trecutul prin ochii prezentului, cu ajutorul tehnologiilor de ultima generatie. In cazul photobooth-ului, iesenii au fost si mai activi decat participantii din Bucuresti” transmit reprezentantii Asociatiei Educative Godmother.

Iesenii au vizitat un muzeu interactiv, o constructie pe ai carei pereti exteriori au fost proiectate imagini ale campurilor de lupta din Primul Razboi Mondial, cele mai importante figuri care si-au adus contributia la realizarea Marii Uniri, imagini din cele trei regiuni istorice ale Romaniei anului 1918, imaginile memorabile ale zilei de 1 Decembrie 1918. 

Daca exteriorul constructiei a fost un spectacol vizual pentru cei prezenti, in interior, participantii au fost delectati cu un spectacol senzorial prin care au urmarit cele mai importante evenimente care au facut posibila Marea Unire, un serial compus din 10 episoade, in 10 spatii, fiecare dintre acestea oferind o experienta unica, diferita, atat ca subiect abordat, cat si ca tehnologie folosita: video mapping, holograma 3D, cabina de proba virtuala, puzzle digital. 

Decorurile exterioare au recreat atmosfera celor 100 de ani de istorie, iar aceasta a fost intregita si de prezenta unei fanfare care a interpretat cantece patriotice. Tot in exteriorul muzeului virtual au fost derulate activitati educativ-distractive dedicate celor mici si adultilor: ateliere, puzzle, pictura, jocuri interactive, pe tema Centenarului.

Seria evenimentelor “Centenarul prin ochii prezentului – o incursiune digitala in istorie” va continua la Chisinau, oras ales special in acest context pentru ca reprezinta un simbol important a istoriei romanilor. 

Asociatia Educativa Godmother si-a propus sa dezvolte proiecte inovative, sustenabile si de calitate care sa contribuie la dezvoltarea comunitatii prin activitati culturale si educationale. Asociatia are ca scop crearea premiselor necesare finantarii unor obiective de interes public si implicarea in proiecte ce vizeaza categoriile defavorizate ale societatii romanesti.

Evenimentul este finantat de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale si face parte din seria proiectelor de Aniversare a Centenarului Romaniei (1918-2018) si a Primului Razboi Mondial.